Poveștiri despre fix!

 

Avem o inclinatie fireasca de a iubi ceea ce ne face placere si ce e mai placut decat un ”chip frumos?” O fetita iubeste o pasare. De ce? Pentru ca e vietuitoare , traieste si simte, este neputincioasa si neajutorata, este mica si are pene frumoase. Dar si o broasca raioasa traieste si simte, este la fel de neputincioasa si de neajutorata si nu face nici un rau, si desi fetita nu ar rani broasca raioasa , nu poate sa o iubeasca, ca pe pasarea cu pene colorate si o forma gratioasa, ochii stralucitori, plini de viata. O femeie amabila si frumoasa este pretuita pentru ambele calitati, dar in special ultima conteaza pentru marea majoritate a oamenilor. Daca este dezagreabila din punct de vedere fizic si al caracterului, lipsa frumusetii devine cea mai mare crima a ei, pentru ca oamenilor obisnuiti le produce sila. Daca este o fiinta urata sau frumoasa si are o fire retrasa , nimeni nu-i cunoaste calitatile, bunatatea, cu exceptia celor apropiati; altii din contra sunt dispusi sa-si formeze proaste pareri despre judecata si temperamentul ei si asta mai mult pentru a se scuza de neplacerea instinctiva pe care o incearca in fata cuiva atat de nefavorizat de natura.
Sau se intampla vice versa; o persoana cu o infatisare gingasa, angelica, ascunde sub masca frumusetii defecte si slabiciuni care nu ar putea fi tolerate la cei urati. Toti cei care sunt inzestrati cu frumusete sa fie recunoscatori si sa o foloseasca asa cum se cuvine, ca pe oricare alt har. Cei care nu o au… sa se consoleze si sa se descurce cat pot mai bine fara ea.
Cei mai putin frumosi care cred ca au in suflet scanteia iubirii, iar inima le spune ca merita sa fie iubiti….chiar daca sunt lipsiti de frumusete si de posibilitatea de a darui si primi iubirea…
—–gandeste liber ——
Eu multumesc parintilor mei ca mi-au dat de toate. Cat au putut, cat au avut. Cand aveam 20 de ani, nu intelegeam si nici nu pretuiam ce mi-au dat. Desi aveam maturitatea necesara sa inteleg asta. Imi spuneam ca intotdeauna voi fi indestul de frumoasa si de desteapta sa ies din diverse situatii create de diferite imprejurari. Si am iesit. Cu greutatea insa, nu a fost asa. La 28 de ani, nasteam un baiat frumos, de 4 kilograme. Cand am ajuns la spital, pe 25 iunie 2007, cantaream 97 de kilograme. Luasem 18 kilograme in timpul sarcinii si alte 12 in cele patru luni de dinainte de ramane cu un miscator cu flori in mana, acumulate cu ocazia lasarii de fumat! Am dat jos , cele 30 de kilograme intr-un an si 3 luni. Vreo 10 kilograme le dadusem in Kosovo, in primele 3 luni. Ajunsesem la 66 de kilograme. Ar trebui sa invatam de la ei ceva alimentatie. Am mancat vita si miel acolo, cat nu mancasem in 5 ani. Iar pe acolo m-am perindat, vreun an si un pic. N-am povestit pe aici cum, cu Matei in brate, voiam sa-i arat artificiile pe geam, iar cand mi-am dat seama ca e un pistol mitraliera AK 74, m-am tupilat si am dormit o noapte pe jos, in camera.Vecinul sarbatorea majoratul fiului, s-a imbatat si a tras cateva boabe. A doua zi, dis de dimineata, ma uita la el cu ochii bulbucati, de frica , de spaima. M-a intrebat.. ”In Romania, cate boabe aveti voie sa trageti?” Esti nebun nene, voi trageti aiurea, va omorati intre voi, la nunti, la botezuri…Cand i-am zis ca facem puscarie pentru asta, ”Romania no good country”. In fine, slabisem. Eram fericita, oarecum. In 2010, ramasesem insarcinata pentru a treia oara. N-a fost sa fie. Complicatii, anomalii, sarcina extrauterina, cervicala, citostatice. Cantaream deja 80 de kilograme cand am ajuns in spital. Acumulasem kilogramele, nu ma intrebati cum. Faceam sport, mergeam mult. Si totusi erau. In spital si perioada citostaticelor, s-au prins de mine 8 kilograme. Eram, umflata. Ma simteam rau. Am plans un ceas cand am aflat ca bebe nu are sanse. Dar am urlat din toate incheieturile mele. Dupa acea ora, am acceptat si m-am remodelat, am acceptat ca sunt dolofanica, cum imi spune Matei. Matei imi spune zilnic ” te iubesc” si ” esti frumoasa„. Cum sa nu te iubesti, chiar si asa? Am dat iar kilograme jos… ajunsesem la 82 si scadeam.
E 2012 si stau de o luna jumatate internata in spital, medicale. Doctorii, isi dau seama intr-un final, ca sunt asmatica. Contactasem in timpul serviciului un microb, ceva legat de mucegai. Incepem tratamentul. Imi doresc sa dorm, o seara linistita, fara crize. Tusesc de 6 ore in continuu, nu-mi trece cu nimic… Se iau decizii.. Cortizon…Dupa 4 luni, de bagat in vena, ajung la 90 de kilograme. In ianuarie 2013, sunt insarcinata. 14 februarie….n-a fost sa fie cu iubire. Nu, n-am fost depresiva. M-am remodelat, din nou. Am continuat sa rad, sa cant, sa iubesc. M-am iubit in continuare pe mine. La 35 de ani, impacata cu mine insami si cu 97 de kilograme, m-am redescoperit in pictura, in cuvinte. De atunci, in fiecare zi, sunt mai mult decat frumoasa. Stiti voi, gandul de dimineata, iti dicteaza ziua. Daca esti imbufnata de dimineata, nu te privi in oglinda. Asa vei ramane o zi intreaga. Daca nu vrei sa vorbesti cu nimeni, atunci nu vorbi. Zambeste! Imbratiseaza! De ce va scriu asta? Pentru ca ma intrebati de unde imi iau energia! De peste tot, din natura, din voi, din zambetul vostru, din imbratisarle pe care le simt. Nici nu conteaza daca ma placeti, e important sa nu ma pierd. Sunt greu ”digerabila„. Nu oricine poate sta langa mine. Nu accept pe oricine. Iubesc oamenii simpli, care nu sunt invidiosi, care dau, fara sa astepte la schimb. Femeia de serviciu de la noi, a crescut 5 copii singura, a ramas vaduva la 36 de ani, iar viata si-a dedicat-o copiilor. Toti, cu studii superioare, doctoranzi , director de institut….In momentele ei de singuratate, o imbratisam si ii schimbam starea. Incercati asta 5 secunde cu cineva. Veti rade impreuna:)))) Am oscilat 3 ani cu greutatea, dadeam jos.. pragul meu era 89… apoi iar urcam. Nici nu-mi mai faceam griji. In 2016 insa, imi spuneau toti.. care nu erau medici. ”nu de la cortizon esti grasa, tu ai tiroida”. Mi-am repetat analizele. N-aveam tiroida. Eram doar grasa. In septembrie, a trebuit sa imi schimb actul de identiate. Cand mi-am vazut fotografia…mi-am zis ca e momentul decisiv, sa fac ceva. Am ajuns acasa, m-am urcat pe cantar…plangea cu mine…101 kilograme.
A fost saptamana deciziilor, cautarilor. Reusisem sa dau apa din mine, vreo 3 kg/litri pana cand am descoperit grupul Mirelei. Si am inceput sa mananc la ore fixe, fix din 19 septembrie. Am fost o pacienta model si continui sa fiu. Ascult si citesc sfaturile nutritionistilor. Mi-am creat alimentatia in functie de specificul bolii mele. Eu nu sunt nutritionista. Eu va impartasesc din experienta si modul meu de viata. Despre cum am invatat sa mananc corect. Nu, nu sunt un exemplu de urmat. Farfuriile mele, nu trebuie sa fie modelul vostru, pentru ca fiecare din voi aveti o boala ascunsa, o intoleranta alimentara, un ceva. Insa vreau sa va iubiti mai mult si sa spuneti: EU POT! Eu vreau sa va multumesc azi. Pentru tot, pentru cele 8 luni  si kilograme lipsa. N-as fi reusit fara voi. Sunteti ca un drog. Doar ca unul placut. Care cere, cere si iar cere.

 

2 comentarii »

  1. Da.
    Sunt sigura ca multe dintre frumoasele fixiste cunosc senzația de zâmbești cu lacrimi în ochi.
    Maria mulți nu te cunoaștem și poate ca nici nu vom reuși sa ne întâlnim în persoana în aceasta viata, însă mie îmi transmiți o stare extraordinara de bine, un vibe pozitiv, tot grupul de altfel.
    Nu am reușit sa slăbesc decât 4 kg pentru ca sunt pofticioasa și cumva parca nu mai am atâta ambiție însă sunt fericita ca ma aflu în acest grup.
    Îmi place și mulțumesc adminelor cât și tuturor frumoase plinuțe fixiste.
    Doamne ajuta la toată lumea!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s