Marea dilemă- Apa cu lămâie
Întrebări, întrebări, întrebări…și nimeni nu oferă răspunsuri în afară de un nu categoric. Hai să vedem dacă putem bea apa cu lămâie sau nu, și de ce și când este considerată aliment.
Când am început să țin orele fixe, două săptămâni parcă am fost satanizată împotriva lămâilor și a limonadei ( fără zahăr sau miere) cu care mă trezea soțul dis de dimineață. La 6.30 aveam limonada la capătul patului. O jumătate de lămâie stoarsă în paharul de la capătul patului. Ei bine, când am început să țin fixul, acest obicei dispăruse pentru că era cică interzis. Cum ziceam, primele două săptămâni, am fost nălucă, apoi am început sa pun întrebări. Și mi-am cautat răspunsurile. Faptul ca mie cineva îmi spune că nu am voie să beau sau să mănânc ceva, necesită argumente solide împotriva restricției respective. Și am aflat foarte multe informații despre asta. Unde mai pui că și bărbatul se uita ciudat la mine:)) Satanizarea împotriva lor, a durat doua săptămâni.
Așadar m-am pus pe citit pe site-uri din afară despre beneficiile apei cu lămâie și de ce nutriționiștii o recomandă. Anumite lucruri le știam , doar ca nu reușeam să le explic așa cum le-ar explica un doctor, să spunem , pentru că nu am vocabularul medical necesar. Promit că învăț și explic pe înțelesul tuturor. Am aflat că 100 de grame de lămâie fără coajă, are cam 29 de calorii și în proporție de 89% din compoziția ei, este apa.
1.1 g proteine
0,3 grame lipide
9.32 grame carbohidrați
2.8 grame de fibre
2,5 grame de zaharuri ( aici cred ca este problema celor care fac afirmatii- Nu, nu ai voie, dar nu explica de ce)
26 mg de calciu
0.6 mg de fier
8 grame de magneziu
138 mg de potasiu
53 mg de vitamina C
acid folic si vitamina e
Buuuuun, deci lămâia asigură un număr considerabil de vitamina C și acid citric. Ăsta este unul dintre motivele pentru care nu am răcit iarna aceasta. Pentru a putea fi consumată , lămâia trebuie spălată foarte bine înainte de consum, iar pentru a nu fi considerată aliment, sucul de la o lămâie trebuie utilizat la o cantitate de 2 litri de apă. Din punct de vedere caloric nu ar avea nicio valoare.
Despre beneficiile lămâilor încă nu ți-am scris, dar o voi face imediat. Deci, ce face lămâia?
- reglează ph-ul organismului ( din cauza stresului, a factorilor poluanți , ph-ul nostru are tendința de a deveni acid, iar alcalinizarea lui previne apariția bolilor. Deși lămâia este un fruct acid, nutrienții din compoziția acestora au rol alcalinizant);
- au rol antibacterian ( distrug bacteriile rele și mențin flora intestinala în echilibru)
- stimulează producția de saliva , producția de acid gastric și favorizarea proceselor digestive;
- susțin sănătatea sistemului renal , având un efect diuretic;
- favorizează absorbția fierului și stimulează activitatea ficatului;
- lămâile sunt un adjuvant în curele de slăbire, deși nu există multe teorii care să susțină acest aspect – însă una din teorii este ca fibrele solubile de pectină se măresc la nivel gastric și că oferă senzația de sațietate și previne mâncatul excesiv, reduce rata de absorbție a glucozei și a zaharurilor la nivelul organismului. De asemenea, conține narginină , o componentă care poate reduce depunerile de țesut adipos și dezvoltarea adipocitelor prin inhibarea unor proteine;
- reduce efectul mahmurelii ( asta știu că o să placa bărbaților);
- pot înlătura mirosul neplăcut la nivel bucal și pot preveni anumite afecțiuni ale danturii.
Efecte alergice pot apărea la persoanele predispuse la alergii. Coaja poate conține alergeni care provoacă eritem sau dermatite. Coaja de lămâie conține oxalați – care sunt responsabili pentru formarea pietrelor la rinichi, dar pulpa de lămâie este bogată în citrat ,care reduce depunerile de oxalat de calciu și implicit formarea pietrelor la rinichi.
Acum , răspunsul la întrebarea: pot consuma apa cu lămâie?
Da, poți. Exista câteva lucruri de știut însă. Poți face foarte bine ceai din lămâie (pentru a mări efectul de acru pe care ți-l da lămâia)- 2 litri de apa , fierbi o lămâie (tăiată felii) , strecori ceaiul și lași să se răcească , fără adaos de zahăr , miere sau alte produse. 2 litri de apă cu lămâie înseamnă de fapt 29 de calorii, dacă lămâia are 100 de grame decojita, dar cum o lămâie are în medie 50-80 de grame, atunci calculele sunt mult mai simple, iar nutriționistii, nu o consideră importantă din punct de vedere caloric. Da, poți consuma apă cu lămâie între mese.
Nu se recomandă celor bolnavi de ulcer, helicobacter pylori, gastrită.
Atenție însă- dacă puneți lămâia în apă și consumați și lămâia, atunci creierul o percepe ca aliment și începe procesul de digestie, pentru că mesteci. Răspund astfel și la întrebarea ” Pot să beau apă cu ghimbir?” Da poți, după același considerent. Nu mănânci ghimbirul, este ok.
Întrebare- credeți că ceaiul pe care îl cumpărați la plic, este mai bun decât lămâia pe care o cumpărați și vă faceți ceai? O felie de lămâie are în medie cam 6-7 grame. Ceaiul de lămâie la plic- 5 grame și nici nu știi ce e acolo.
” Ai voie sa bei ceai de orice fel intre mese” și atunci .. de ce nu și apa cu lămâie sau ghimbir?
Ceaiul de ghimbir se prepară simplu- razi 2 cm de ghimbir , nu mai mult, pui 2 litri de apa la fiert , și uiți de ghimbirul ras 10 minute în oala care fierbe. Oprești și acoperi. Ceaiul devine iute, nu se îndulcește, se bea cald sau rece. Simplu ca buna ziua.
Fixul care îți schimbă viata!