Chiftele din quinoa – rețetă de post!

Întrebată fiind ce mai mâncăm de post și pentru că îmi amăgesc copilul cu niște burgeri senzaționali care au o „carne” mirobolantă, m-am gândit să fac ceva altfel, fără carne, să văd dacă îmi iese.

Am intrat în bucătărie, în blide, și am pus repede de ceva care să fie și sățios. Chiftele de quinoa! Burgeri mirobolanți!

Chiftelele din quinoa se prezintă în rețetă astfel!
Se spală quinoa 150 gr (am folosit multicoloră) în mai multe ape, până se eliberează spuma. Se pun la fiert ( aceeasi tehnică ca si la orez – 15 minute cu capac ) după care se scurg foarte bine de surplusul de apă. Se taie mărunt o ceapă roșie, cât mai fin, un morcov care se dă prin răzătoarea mică, un cățel de usturoi, ardei roșu capia- taiat foarte fin, o legătură de mărar, 3 ouă sau 2 linguri de drojdie inactivă (se găsește la plafar), o lingură de făină integrală sau de pesmet, sare și piper după gust. Se amestecă toate și se fac chiftele care se așază pe hârtie de copt – timp de 40 de minute la 180 de grade

Se mai poate adăuga cartof fiert sau crud, dat prin răzătoarea mică și stors foarte bine, adăuga dovlecel – ras prin răzătoarea mică și stors.

Se pot pune între două chifle, servite cu salată, sos de roșii făcut în casă, roșii, ceapă…

Un adevărat McMary burger!

Opțiunea de astăzi a fost cu ouă!

Categorii: Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s