Complicații alimentare în timpul sarcinii!

Dacă ai fost gravidă și te-ai confruntat cu grețurile din timpul sarcinii, atunci află că toate acestea au cauze alimentare. Eu la toate cele patru ale mele am avut astfel de grețuri și în loc să corectez, am alimentat și mai tare stările. De ce? Pentru că toată lumea îmi spunea că e normal, însă nimeni nu-mi spunea și ce aș putea face – fie să dispară, fie să le ameliorez. Bun, la Matei am avut grețuri și vărsături până în ziua nașterii.

Mă întreabă Ana ce să facă să reducă stările astea. Așa că răspund printr-un articol, ca să stie toată lumea.

Despre greață si vărsături aș vrea să-ți spun că acestea sunt niște simptome digestive caracteristice în prima parte a sarcinii. Nu doar în prima parte a ei, dacă nu umbli și la alimentație, spune experiența mea. Ei bine, în această stare hidratarea corespunzătoare este foarte importantă. Se recomandă mese mici și dese și consumul de alimente uscate, dacă se poate reci. Consumul de alimente bogate în hidrați, cum ar fi biscuiții, cerealele uscate, pâinea prăjită, dimineața la micul dejun pe stomacul gol, poate fi benefic. Sunt de evitat alimentele bogate în grăsimi (în primele cinci luni de sarcină cu Matei, am mâncat doar cartofi prăjiți și ouă ochi și am avut stările de greață și vărsături, fără să știu că acestea accelerează starea și în niciun caz nu mă liniștește) puternic condimentate, acide, cu miros puternic și cafeină. Consumul de alimente bogate in vitamina B6( ceaiul din rădăcină de ghimbir) ar purea fi o soluție dacă nu sunt contraindicații – la ghimbir mă refer. Doamne, cum căutăm eu remedii în perioada aceea și cum beam cola cu gândul că-mi taie starea de greață și cum aveam insomnii. Nu faceți ce făceam eu.

Constipația. Eeee, toate gravidele s- au confruntat cu asta. Mai nou și grav este faptul că în loc să ridice consumul de fibre pentru a le fi mai ușor, acestea consumă tot felul de ceaiuri care nu fac altceva decat să le deshidrateze și să elimine sărurile din organism. Secretul? Un consum de 28 de grame de fibre, creșterea consumului de legume și fructe si bineînțeles, o hidratare adecvată. Activitatea fizică moderată ajută foarte mult la prevenirea constipației, pentru că ești însărcinată, nu bolnavă. Excepția o reprezintă sarcina cu iminență de avort, recomandare făcută de doctor cu repaus la pat. Însă chiar și atunci, alimentația corectă poate face minuni.

Arsura retrosternală. Pirozisul sau arsurile pe care le simți în spatele osului pieptului, apar atunci când sfincterul de la nivelul esofagului inferior nu poate preveni ca alimentele și acidul din stomac să treacă înapoi în esofag. Sarcina poate favoriza apariția refluxului gastro-esofagian deoarece progesteronul determină relaxarea sfincterului inferior al esofagului. Arsurile retrosternale și indigestia sunt mai frecvente în trimestrul 3 de sarcină, deoarece uterul voluminos apasă pe intestine și stomac. Presiunea asupra stomacului favorizează refluxul alimentelor din stomac in esofag. Se recomandă mese mici si dese, vezi de asta ți se potrivește fixul, evitarea clinostatismului după masă, servirea ultimei mese cu 2-3 ore înainte de culcare, evitarea consumului de alcool. Se pot recomanda antiacide, însă acestea se vor administra la distanță față de suplimentele din fier care, și pot agrava sau declanșa constipația.

Edemele și crampele musculare. Îmi amintesc și acum de perioada respectivă. Un grad de edem, discret, este de obicei prezent în mod fiziologic, la nivelul extremităților în al treilea trimestru de sarcină și nu ar trebui confundat cu edemele patologice, care sunt asociate cu hipertensiunea arterială apărută în sarcină. Acesta este cauzat de presiunea uterului în expansiune pe vena cavă. Nu este necesară o intervenție nutrițională.

Ameliorarea crampelor musculare de la nivelul membrelor inferioare prin administrare de suplimente de magneziu, ar putea fi o soluție. Și sarcina și alăptarea pot conduce la un deficit de magneziu. Ia spune, ai cârcei?

I-am promis Anei că îi fac niște recomandări nutriționale. Le scriu mâine! Fii pe fază!

Www.fixulcareitischimbaviata.ro

Categorii: Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s