Pomana de 40 de zile! Zi de sărbătoare!

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Popa prinde pește. Sunt fix 40 de zile de când Bunul Dumnezeu a început să mi le ia. Prima dată, mi-a luat mult. Apoi, nu stiu de ce s-a încăpățânat o săptămână. A zis nu si nu.
– Da’ de ce Doamne nu ai vrut si săptămâna asta? De ce??? Și Doamne Doamne mi-a vorbit…
– Te încerc Mărie!
– Da’ de ce mă încerci Doamne?
– Pentru că știu că ti-e greu Mărie! Dacă nu renunți acum, ai să poți merge mai departe.
-Mă Doamne, ești și tu un Batman!
Uite așa m-a încercat. Apoi a venit un drăcușor mic si negru si mi-a zis:
-Mărie , mâine mergi la petrecere?! Kikkkikiki
– Merg măi Michiduță !
– Kikiki, și ce mănânci?!
– Grătar, însă îmi iau pachețel – preventiv.
– Tu, Mărie???? Mă faci sa râd. Nu. N-ai să poți!
– Ba am să pot. Îmi arăt mie ca pot.
-N-ai să poți,!!! Ta na na na na..nu , nu , nu. Nu vei putea, tra la la la la…nu vei putea!!!
Michiduță, cântă la urechea mea și țopăie pe umărul meu, ca un cretin.
– Du-te bre in smoala ta, ca am sa pot. Am vorbit eu cu creierul meu și ăsta a zis că se bagă. Și dacă a zis bostanul că poate, poate.

Am primit fix la 19.00 o felie de pâine friptă pe plită cu cașcaval , iar friptura si tortul le-am luat la pachet.
Reușisem.
Hop hop hop, ca nu-i hip hop. Când am văzut că Doamne Doamne, nu mi-a mai luat unul, m-am uitat iar în gândurile mele și am văzut unde am greșit. Aha, deci aici… schimbăm atunci. Și bem apă Mărie, că nu prea ai băut.
Și au trecut, au trecut ore, toate fixe, zile- toate fixe si eu am pierdut o cifră.
Și s-au făcut uite așa, 40 de zile. Dimineață, când m-am trezit, mă gândeam amuzată ca mi-au murit kilogramele si ca trebuie sa fac pomană. Îmi si mirosea a colivă oarecum. (Creier pofticios)
La serviciu, coborând un etaj, fix la ora 8.40, am primit un colac cu lumânare si un pahar cu colivă de sufletul bunicii colegei mele. Am zis bogdaproste, mi-au sticlit ochii și am fugit pe scări râzând a nebună, nu de necazul ei, ci de comicul situației și a numărului – 40 de zile, pomană , colivă, lumânare…. Hai ca poți Mărie.
Mă gândeam că voi ajunge a acasă și voi marca în jurnal, ziua cu numărul 40. Zi de pomenire. Am marcat încă o victorie.
Dacă cineva va râde ce tine si îți va spune că nu poți , să nu te enervezi. Nu înseamnă decât neputința lui în fața dorinței tale de reușită. Avem mulți Michiduță lângă noi si prea putini Dumnezei.
Vouă, vă spun așa : gândul de dimineață, este gândul care contează. Primul tău gând îți arătă cum va decurge ziua.

2 comentarii »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s